
Partajarea proprietății comune
Partajarea proprietății comune este o procedură civilă prin care bunurile dobândite în coproprietate sunt repartizate între persoane care au investit în comun – fie că este vorba despre soți sau foști soți, concubini, membri ai familiei ori alte persoane civile.
Această procedură este reglementată de Codul civil al Republicii Moldova, în special prin dispozițiile referitoare la coproprietate, iar temeiul constituțional al garantării dreptului de proprietate este prevăzut la art. 46 din Constituție, care consacră inviolabilitatea și protecția proprietății private.
Avocații din cadrul Biroului Asociat de Avocați „Paciurca & Partenerii” prestează servicii juridice specializate de partaj, atât pe cale extrajudiciară, prin mediere și acorduri amiabile, cât și pe cale judiciară, prin reprezentare în instanță și formularea cererilor corespunzătoare.
Scopul serviciului este de a asigura o împărțire echitabilă a bunurilor și de a proteja interesele patrimoniale ale clientului, printr-o asistență riguroasă, personalizată și în deplin respect față de dreptul la proprietate.