Infracțiuni comise de minori
Mediatorii din cadrul Biroului Asociat de Mediatori „Paciurca & Partenerii” acordă servicii de mediere persoanelor fizice și juridice implicate în soluționarea litigiilor penale privind:
- infracțiunile comise de minori
Medierea reprezintă o modalitate primară de soluționare amiabilă a litigiilor, dintre două sau mai multe persoane, cu asistența unui sau mai multor mediatori atestați, care implică părțile într-o discuție constructivă și le determină la identificarea unei soluții rezonabile, legale și echitabile.
Mediatorul este persoana terță cu o pregătire specială care asigură desfășurarea procesului de mediere în mod impartial și neutru, utilizând metode şi tehnici specifice, bazate pe comunicare şi negociere, în vederea soluționării litigiului dintre părți.
Soluția identificată de părți în procesul de mediere se materializează în condițiile unei tranzacții de mediere, confirmată de mediator, care produce efecte juridice echivalente cu hotărârea judecătorească.
Principiile medierii: a) participarea benevolă la mediere, b) confidențialitatea, c) libera alegere a mediatorului, d) egalitatea părților în proces, e) independența, neutralitatea și imparțialitatea mediatorului, f) flexibilitatea procesului de mediere.
Avantaj procesual – încheierea tranzacției de mediere servește temei de încetarea a procesului penal (cauza penală) la etapa urmăririi penale sau, după caz, în instanța de judecată, pentru infracțiuni ușoare sau mai puțin grave, prevăzute la capitolul IV din Partea specială, precum și pentru infracțiuni grave, prevăzute la capitolele II–III și V–VI din Partea specială a Codului penal.