Directiva Biroului Nr. 04/2025 privind garantarea accesului egal la servicii

I. Scopul directivei

Prezenta directivă are ca scop instituirea unui cadru intern clar privind accesul egal și nediscriminatoriu al tuturor persoanelor la serviciile prestate de Birou – indiferent de statut social, gen, etnie, orientare, convingeri sau stare de vulnerabilitate.

II. Domeniul de aplicare

Directiva se aplică tuturor avocaților, mediatorilor, stagiarilor, colaboratorilor și personalului Biroului care interacționează cu clienți sau potențiali clienți, la etapa de informare, consultare și premediere, asigurând un tratament egal și echitabil pentru toate persoanele.

III. Principii directoare

Serviciile se oferă în mod egal tuturor persoanelor care solicită asistență, fără discriminare directă sau indirectă. Comunicarea cu beneficiarii se realizează într-un limbaj clar, adaptat nivelului de înțelegere al fiecăruia. Prioritate poate fi acordată în mod justificat persoanelor aflate în situații de risc social, vulnerabilitate extremă sau în cazuri urgente.

IV. Măsuri organizatorice

Biroul va asigura un sistem de primire, înregistrare și repartizare echitabilă a cererilor și dosarelor, garantând accesul la informații privind serviciile disponibile. Vor fi aplicate standarde uniforme de răspuns, programare și onorariu, în limitele politicii de onorarii stabilite.

V. Prevenirea excluderii și discriminării

Este interzis refuzul nejustificat de a oferi servicii unei persoane care solicită sprijin juridic sau mediere, în lipsa unui conflict de interese sau alt temei legal. Se consideră temei legal de refuz constatarea, în urma examinării obiective a cauzei, că drepturile persoanei nu sunt încălcate sau că solicitarea nu are fundament juridic.

VI. Monitorizare și responsabilitate

Conducătorul Biroului este responsabil de aplicarea și supravegherea respectării prezentei directive. Formarea continuă în domeniul eticii, echității și non-discriminării este încurajată pentru toți membrii Biroului.

VII. Dispoziții finale

Prezenta directivă intră în vigoare la data aducerii la cunoștință prin publicare pe saitul oficial al biroului www.paciurca.md și se aplică uniform în toate direcțiile și structurile interne ale biroului.

Nr. 04 din 12 iulie 2025

Conducătorul BAA Paciurca & Partenerii