Principiul „In dubio pro reo”

„In dubio pro reo” (lat. îndoiala profită acuzatului) este un principiu fundamental al procesului penal și contravențional, potrivit căruia orice dubiu rezonabil cu privire la vinovăția persoanei trebuie interpretat în favoarea acesteia. Acesta derivă din prezumția de nevinovăție, consacrată la art. 21 din Constituția RM și art. 6 § 2 CEDO.

Statul are obligația pozitivă de a administra probe clare, obiective și concludente, care să stabilească vinovăția dincolo de orice dubiu rezonabil. În lipsa unor asemenea probe, instanța este obligată să dispună achitarea sau încetarea procesului.

Orice ingerință prin condamnare bazată pe presupuneri, declarații contradictorii sau probe insuficiente contravine art. 6 CEDO și afectează esența dreptului la un proces echitabil. Principiul este unul relativ, dar nu poate fi îngrădit prin norme interne, fiind o garanție minimă a statului de drept. Chiar dacă o lege națională ar încerca să reducă aplicarea acestui principiu, ea ar fi contrară CEDO și Constituției și nu ar putea prevala.