Redactarea documentelor juridice
Redactarea documentelor juridice reprezintă o formă de asistență juridică prin care avocatul întocmește acte cu caracter juridic, adaptate situației de fapt, obiectivului urmărit de client și cerințelor legale aplicabile.
Avocatul analizează informațiile și documentele disponibile, stabilește temeiurile de fapt și de drept și formulează conținutul actului într-o structură juridică clară și argumentată. Pot fi întocmite cereri, plângeri, contestații, acțiuni în justiție, referințe, apeluri, recursuri, notificări, demersuri, contracte și alte documente necesare realizării sau apărării drepturilor și intereselor legitime ale clientului.
Documentul juridic este redactat în raport cu scopul pentru care urmează a fi utilizat, autoritatea sau persoana căreia îi este adresat și procedura aplicabilă. Atunci când este necesar, redactarea este precedată de evaluarea juridică a situației și de stabilirea strategiei corespunzătoare, astfel încât actul întocmit să fie coerent cu poziția juridică și obiectivul clientului.
