Dreptul la interpret
Dreptul la interpret este o garanție a procesului echitabil prevăzută de art. 6 § 3 lit. e) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Orice persoană acuzată în materie penală care nu înțelege sau nu vorbește suficient limba utilizată în procedură trebuie să beneficieze gratuit de asistența unui interpret.
Scopul acestei garanții este de a permite persoanei să înțeleagă procedura, acuzația și dezbaterile, să participe efectiv la proces și să poată comunica apărării informațiile necesare pentru susținerea poziției sale. Faptul că avocatul cunoaște limba procedurii nu înlătură dreptul personal al acuzatului la interpret.
Dreptul se aplică nu numai declarațiilor făcute în ședința de judecată, ci și elementelor relevante ale procedurii anterioare procesului, atunci când acestea trebuie înțelese pentru exercitarea efectivă a apărării. Pot intra aici acuzația, rechizitoriul, declarațiile relevante ale martorilor și alte acte esențiale.
Convenția nu impune însă traducerea scrisă integrală a dosarului sau a fiecărui document. Este suficient ca interpretarea ori traducerea, inclusiv verbală atunci când este adecvată, să permită persoanei să cunoască acuzația, să înțeleagă elementele esențiale ale cauzei și să își pregătească efectiv apărarea.
Gratuitatea este necondiționată. Costurile interpretării nu pot fi puse ulterior în sarcina persoanei, nici în cazul condamnării. Obligația financiară revine statului, deoarece asistența interpretului reprezintă o garanție procesuală, nu un serviciu facultativ acordat acuzatului.
Dreptul la interpret există atunci când persoana nu înțelege sau nu vorbește suficient limba procedurii. El nu conferă dreptul de a solicita interpretarea într-o altă limbă numai din preferință, inclusiv în limba maternă, dacă persoana înțelege și poate utiliza efectiv limba în care se desfășoară procesul.
Autoritățile trebuie să verifice efectiv dacă persoana poate înțelege și participa la procedură. Atunci când există indicii că aceasta nu posedă suficient limba utilizată, simpla presupunere că o cunoaște nu este suficientă, iar asigurarea unei interpretări adecvate devine o obligație procedurală.
Interpretarea trebuie să fie de o calitate suficientă pentru participarea efectivă la proces. O traducere pur formală, incompletă ori necorespunzătoare, care împiedică înțelegerea acuzației sau exercitarea apărării, poate afecta echitatea procedurii în ansamblu.
Persoana poate renunța la dreptul la interpret numai în condițiile unei renunțări libere, conștiente și neechivoce. O asemenea decizie trebuie să aparțină persoanei acuzate și nu poate fi înlocuită prin simpla apreciere sau decizie a avocatului său.
În procedurile contravenționale, această garanție este aplicabilă atunci când procedura constituie o „acuzație în materie penală” în sensul autonom al Convenției, indiferent de calificarea atribuită acesteia de dreptul intern.
Repere CtEDO: Luedicke, Belkacem și Koç c. Germaniei – caracterul gratuit al interpretării; Kamasinski c. Austriei – întinderea dreptului, actele care trebuie interpretate și caracterul efectiv al asistenței; Brozicek c. Italiei – obligația autorităților de a asigura înțelegerea acuzației; Cuscani c. Regatului Unit – obligația instanței de a verifica necesitatea reală a interpretului.