Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică

Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică constituie una dintre valorile fundamentale ale ordinii constituționale și europene de protecție a drepturilor omului.

În Republica Moldova, art. 24 din Constituție prevede că statul garantează fiecărui om dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, interzice tortura, pedepsele și tratamentele crude, inumane ori degradante și consacră abolirea pedepsei cu moartea.

În sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului, aceste protecții sunt reglementate prin mai multe dispoziții. Art. 2 protejează dreptul la viață, art. 3 interzice tortura și tratamentele inumane sau degradante, iar art. 8 poate proteja integritatea fizică și psihologică atunci când atingerea nu intră în domeniul art. 3.

Protecția vieții

Dreptul la viață obligă statul, în primul rând, să nu provoace în mod nejustificat moartea unei persoane. Folosirea forței de către agenții statului care poate avea consecințe letale este supusă unui control deosebit de riguros.

În situațiile prevăzute de art. 2, utilizarea forței trebuie să fie absolut necesară, standard care impune o examinare strictă a scopului urmărit, a proporționalității forței utilizate și a modului în care operațiunea a fost pregătită și desfășurată.

Protecția vieții nu se limitează însă la obligația statului de a se abține de la uciderea persoanei. Autoritățile au și obligații pozitive de protecție. Dacă acestea știau sau trebuiau să știe despre existența unui risc real și imediat pentru viața unei persoane, ele trebuie să adopte, în limite rezonabile, măsurile aflate în puterea lor pentru prevenirea producerii rezultatului.

Această obligație poate deveni relevantă, în funcție de circumstanțe, în cazuri de violență domestică, amenințări grave, persoane aflate în detenție, intervenții ale poliției, riscuri medicale ori alte situații în care viața unei persoane se află într-un pericol cunoscut autorităților.

Art. 2 impune și o obligație procedurală de investigare. Atunci când o persoană moare în circumstanțe care implică răspunderea posibilă a autorităților sau există o suspiciune credibilă privind o moarte nelegală, statul trebuie să asigure o investigație efectivă capabilă să stabilească împrejurările și, după caz, răspunderea celor implicați.

Investigația trebuie să îndeplinească cerințe de independență, caracter adecvat, promptitudine și diligență rezonabilă, iar familia victimei trebuie să beneficieze de posibilitatea corespunzătoare de a participa la procedură.

Protecția integrității fizice și psihice

Integritatea fizică protejează persoana împotriva violenței, vătămărilor corporale și altor intervenții nejustificate asupra corpului său.

Integritatea psihică privește protecția împotriva unor ingerințe grave asupra echilibrului psihologic, demnității și autonomiei persoanei, inclusiv în situații de amenințare, intimidare, abuz sau alte forme severe de presiune psihică.

Atunci când atingerea atinge nivelul de gravitate necesar, devine aplicabil art. 3 din Convenție, care interzice în mod absolut tortura și tratamentele sau pedepsele inumane ori degradante.

Interdicția prevăzută de art. 3 este absolută. Tortura sau tratamentele inumane ori degradante nu pot fi justificate prin gravitatea infracțiunii imputate persoanei, necesitățile anchetei, combaterea terorismului, situații de urgență ori comportamentul victimei.

Nu orice atingere fizică sau suferință psihică intră automat sub incidența art. 3. Tratamentul trebuie, în principiu, să atingă un prag minim de gravitate, apreciat în funcție de durata și natura tratamentului, efectele fizice și psihice, vârsta, starea de sănătate, vulnerabilitatea persoanei și celelalte circumstanțe concrete.

Noțiunea de tortură desemnează forme deosebit de grave de rele tratamente. Tratamentele „inumane” sau „degradante” pot avea o intensitate diferită, dar sunt igualmente interzise dacă ating pragul stabilit de jurisprudența CtEDO.

Statul are obligația nu numai să se abțină de la aplicarea unor asemenea tratamente, ci și să protejeze persoanele împotriva relelor tratamente provenite de la particulari, atunci când autoritățile cunosc sau ar trebui să cunoască existența unui risc relevant și pot lua măsuri rezonabile de protecție.

Atunci când există o afirmație credibilă că o persoană a fost supusă unor tratamente contrare art. 3, autoritățile trebuie să desfășoare o investigație efectivă. Aceasta trebuie să fie independentă, adecvată, promptă și capabilă să conducă la identificarea și, dacă probele justifică, tragerea la răspundere a persoanelor responsabile.

Atingerile aduse integrității fizice sau psihologice care nu ating pragul art. 3 pot, în anumite împrejurări, beneficia de protecție în temeiul art. 8 CEDO, deoarece noțiunea de viață privată include integritatea fizică, psihologică și morală a persoanei.

Protecția poate deveni relevantă, de exemplu, în materia intervențiilor medicale, autonomiei corporale, violenței între particulari, hărțuirii sau altor ingerințe care afectează în mod suficient de serios integritatea și viața privată a persoanei.

Pedeapsa cu moartea

În Republica Moldova, pedeapsa cu moartea este abolită constituțional. Republica Moldova a ratificat și Protocolul nr. 13 la Convenție privind abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanțele, acesta fiind în vigoare pentru Republica Moldova din 1 februarie 2007.

Dreptul la viață și protecția integrității nu înseamnă numai interdicția unor acțiuni directe ale statului. Ele impun, în circumstanțele stabilite de jurisprudența CtEDO, prevenirea riscurilor grave, protejarea persoanelor vulnerabile și investigarea efectivă a deceselor sau relelor tratamente.

Pentru justițiabil, problema esențială este, prin urmare, dacă autoritățile au creat ori au tolerat un risc nejustificat, au omis măsuri rezonabile de protecție sau nu au investigat efectiv o atingere gravă adusă vieții ori integrității persoanei.

Repere CtEDO: McCann și alții c. Regatului Unit – folosirea forței letale și cerința necesității absolute; Osman c. Regatului Unit – obligația de protecție în cazul unui risc real și imediat pentru viață; Bouyid c. Belgiei [MC] – demnitatea persoanei și relele tratamente aplicate de autorități; Gäfgen c. Germaniei [MC] – caracterul absolut al art. 3; X și alții c. Bulgariei [MC] – obligațiile pozitive de protecție și investigare.