Libertatea de exprimare

Libertatea de exprimare este garantat de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice.

Acest drept cuprinde libertatea de opinie, precum și libertatea de a primi și de a comunica informații și idei, fără ingerința nejustificată a autorităților publice și fără considerarea frontierelor.

Protecția nu se limitează la informațiile sau ideile acceptate favorabil ori considerate inofensive. Ea se extinde și asupra exprimărilor care pot ofensa, șoca sau deranja, deoarece pluralismul, toleranța și spiritul de deschidere reprezintă elemente indispensabile unei societăți democratice.

Libertatea de exprimare poate fi exercitată prin cuvânt, scris, imagini, presă, creație artistică, mijloace audiovizuale, internet, rețele sociale sau alte forme de comunicare. În anumite împrejurări, și comportamentul simbolic destinat transmiterii unui mesaj poate intra sub protecția art. 10.

Libertatea de opinie beneficiază de o protecție deosebită. Persoana nu poate fi obligată, în principiu, să demonstreze „adevărul” unei opinii. CtEDO distinge între afirmațiile de fapt, a căror veridicitate poate fi verificată, și judecățile de valoare, a căror adevăr nu poate fi supus probei în același mod.

Aceasta nu înseamnă că orice afirmație formulată ca opinie este lipsită de limite. În funcție de context, inclusiv o judecată de valoare poate necesita o bază factuală suficientă, în special atunci când afectează grav reputația unei alte persoane.

Libertatea de exprimare protejează și dreptul de a primi informații. În anumite situații, art. 10 poate proteja accesul la informațiile deținute de autoritățile publice atunci când obținerea lor este esențială pentru exercitarea libertății de a primi și comunica informații. Convenția nu consacră însă prin art. 10 un drept general și nelimitat de acces la orice informație aflată în posesia statului.

Protecția este deosebit de importantă în cazul exprimărilor care contribuie la o dezbatere de interes public. Presa, jurnaliștii, organizațiile neguvernamentale și alte persoane care îndeplinesc o funcție de informare sau de „câine de pază public” beneficiază de o protecție importantă, dar au, în același timp, responsabilități privind modul de obținere și prezentare a informațiilor.

Exercitarea libertății de exprimare implică, potrivit art. 10, și îndatoriri și responsabilități. Protecția Convenției nu elimină obligația de a respecta drepturile și reputația altor persoane, confidențialitatea anumitor informații ori regulile necesare funcționării unei societăți democratice.

O ingerință în libertatea de exprimare poate lua forme diferite: interzicerea unei publicații sau declarații, aplicarea unei amenzi, condamnarea penală, obligarea la plata unor despăgubiri, sancționarea disciplinară, blocarea accesului la conținut sau alte măsuri care descurajează ori împiedică exprimarea.

Libertatea de exprimare nu este absolută. O ingerință este compatibilă cu art. 10 numai dacă îndeplinește condițiile prevăzute de Convenție.

În primul rând, restricția trebuie să fie prevăzută de lege. Norma juridică trebuie să fie suficient de accesibilă și previzibilă pentru ca persoana să poată înțelege, într-o măsură rezonabilă, consecințele comportamentului său.

În al doilea rând, ingerința trebuie să urmărească unul dintre scopurile legitime prevăzute de art. 10 § 2, precum securitatea națională, integritatea teritorială, siguranța publică, prevenirea dezordinii sau a infracțiunilor, protecția sănătății ori moralei, protejarea reputației sau drepturilor altora, prevenirea divulgării informațiilor confidențiale ori garantarea autorității și imparțialității puterii judecătorești.

În al treilea rând, restricția trebuie să fie necesară într-o societate democratică. Autoritățile trebuie să demonstreze existența unei nevoi sociale imperioase, să ofere motive relevante și suficiente și să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.

În aprecierea proporționalității prezintă importanță contextul declarației, contribuția sa la o dezbatere de interes general, persoanele vizate, modalitatea de obținere a informațiilor, forma și consecințele exprimării și natura și severitatea sancțiunii aplicate.

Protejarea reputației și vieții private poate justifica limitarea exprimării. În asemenea cauze trebuie realizat un echilibru între libertatea garantată de art. 10 și dreptul persoanei la respectarea vieții private, protejat de art. 8 din Convenție.

Discursurile care incită la violență, ură sau discriminare nu beneficiază automat de aceeași protecție ca exprimarea în cadrul unei dezbateri democratice. În funcție de conținut și context, asemenea exprimări pot fi restrânse în baza art. 10 § 2, iar în situații extreme poate interveni și art. 17 din Convenție privind interzicerea abuzului de drept.

Statul are nu numai obligația de a se abține de la ingerințe nejustificate, ci, în anumite împrejurări, și obligații pozitive de a crea condiții în care libertatea de exprimare să poată fi exercitată efectiv.

În Republica Moldova, libertatea opiniei și a exprimării este garantată și de art. 32 din Constituție, iar art. 34 reglementează dreptul la informație. Legea nr. 64/2010 cu privire la libertatea de exprimare urmărește asigurarea unui echilibru între libertatea de exprimare și protecția onoarei, demnității, reputației profesionale și vieții private și de familie.

Prin urmare, libertatea de exprimare nu înseamnă libertatea de a comunica orice, în orice condiții și fără răspundere. Ea garantează spațiul necesar exprimării libere și pluralismului, iar orice intervenție a statului trebuie justificată riguros potrivit criteriilor art. 10 din Convenție.

Repere CtEDO: Handyside c. Regatului Unit – protecția ideilor care ofensează, șochează sau deranjează; The Sunday Times c. Regatului Unit (nr. 1) – legalitatea și necesitatea restricțiilor; Lingens c. Austriei – distincția dintre fapte și judecăți de valoare; Magyar Helsinki Bizottság c. Ungariei [MC] – accesul la informații deținute de stat; Axel Springer AG c. Germaniei [MC] – echilibrul dintre libertatea de exprimare și viața privată.