Principiul „pacta sunt servanda”
Expresia latină „pacta sunt servanda” înseamnă „convențiile trebuie respectate” și exprimă principiul potrivit căruia un contract încheiat valabil produce efecte obligatorii pentru părțile sale.
Principiul reprezintă unul dintre fundamentele dreptului obligațiilor și ale securității circuitului civil, deoarece permite persoanelor să se bazeze pe executarea angajamentelor asumate și pe stabilitatea raporturilor contractuale.
În Republica Moldova, regula este consacrată expres de art. 668 din Codul civil privind forța obligatorie a contractului. Contractul încheiat legal obligă părțile nu numai la ceea ce au prevăzut expres, ci și la consecințele care rezultă din natura sa, din lege, uzanțe sau principiile echității.
Contractul trebuie executat
Odată încheiat valabil, contractul nu reprezintă o simplă declarație de intenție. Părțile trebuie să își execute obligațiile asumate potrivit conținutului, scopului și regulilor aplicabile contractului.
O parte nu poate, în principiu, să renunțe unilateral la obligațiile asumate numai pentru că executarea a devenit mai puțin avantajoasă sau pentru că ulterior și-a schimbat intenția.
Codul civil stabilește că un contract poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale, prin acordul părților ori în cazurile prevăzute de lege.
Forța obligatorie a contractului este strâns legată de buna-credință, deoarece fiecare parte trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile fără a deturna contractul de la scopul pentru care a fost încheiat.
Efectele între părți
Contractul produce, ca regulă, efecte între părțile contractante – inter partes.
Codul civil prevede expres că un contract produce efecte numai între părți, dacă legea nu stabilește altfel, și reglementează separat efectele sale asupra succesorilor ori ale altor persoane în situațiile prevăzute de lege.
Această regulă trebuie distinsă de efectul erga omnes caracteristic, în special, drepturilor reale. Debitorul este ținut să execute obligația față de creditor deoarece între aceștia există un raport juridic concret, nu pentru că obligația contractuală ar trebui executată față de întreaga societate.
Totuși, faptul că un contract produce în principal efecte între părți nu înseamnă că existența sa este juridic irelevantă pentru terți. Legea poate recunoaște anumite efecte față de succesori sau alte persoane și poate institui mecanisme de publicitate ori opozabilitate.
Principiul nu este absolut
Pacta sunt servanda nu înseamnă că orice clauză scrisă într-un contract trebuie executată indiferent de conținutul său.
Forța obligatorie aparține contractului încheiat legal. Libertatea contractuală se exercită în limitele normelor imperative, ale ordinii publice și ale bunelor moravuri.
Codul civil prevede că actul juridic sau clauza care contravine vădit ordinii publice sau bunelor moravuri este nulă, iar încălcarea unei norme imperative poate atrage nulitatea ori anulabilitatea în condițiile stabilite de lege.
De asemenea, legislația poate proteja anumite categorii de persoane împotriva clauzelor abuzive, în special în raporturile cu consumatorii sau în alte domenii în care legea instituie reguli imperative de protecție.
În aceste situații, înlăturarea unei clauze ilegale nu reprezintă o negare a principiului pacta sunt servanda. Dimpotrivă, principiul operează numai în limitele în care contractul este compatibil cu ordinea juridică.
Neexecutarea contractului
Dacă o parte nu își execută obligațiile, cealaltă parte poate beneficia, în condițiile legii și ale contractului, de remedii juridice precum executarea obligației, repararea prejudiciului, rezoluțiunea, reducerea prestației ori alte mijloace prevăzute de lege.
Principiul nu garantează că fiecare contract va fi executat în natură în orice împrejurare. Legea poate stabili situații în care executarea devine imposibilă, obligația se stinge ori partea poate recurge la un alt remediu.
Important este că neexecutarea nu poate fi tratată ca și cum obligația contractuală nu ar fi existat. Ea produce consecințele juridice stabilite prin contract și lege.
Contractul și intervenția statului
Statul poate reglementa raporturile contractuale prin norme imperative destinate protejării unor interese legitime, cum sunt protecția consumatorului, concurența, raporturile de muncă, locuințele, creditarea, sănătatea ori alte interese publice.
Prin urmare, autonomia contractuală nu exclude intervenția legislativă. Aceasta trebuie însă să respecte cerințele constituționale și, atunci când sunt incidente drepturi protejate de Convenție, standardele convenționale aplicabile.
Raportul cu dreptul de proprietate
În anumite împrejurări, un drept patrimonial rezultat dintr-un contract poate constitui un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Aceasta nu înseamnă însă că orice pretenție contractuală beneficiază automat de protecția dreptului de proprietate. Creanța trebuie să aibă o bază suficientă în dreptul intern și să fie suficient de stabilită pentru a constitui o valoare patrimonială protejată.
În cazul în care există un asemenea „bun”, intervenția statului asupra lui trebuie să respecte cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1, inclusiv legalitatea, existența unui scop de interes public și păstrarea unui just echilibru între interesul general și drepturile persoanei.
Obligațiile statului
Art. 1 din Protocolul nr. 1 poate impune statului și obligații pozitive de protecție a bunurilor, inclusiv în anumite litigii între particulari.
Statul trebuie să asigure un cadru juridic suficient pentru protejarea drepturilor patrimoniale și remedii adecvate prin care persoana își poate valorifica drepturile atunci când acestea sunt încălcate.
Totuși, în raporturile economice obișnuite dintre particulari, aceste obligații sunt mai limitate. Convenția nu transformă statul într-un garant general al solvabilității debitorilor și nu îi impune să suporte datoriile unei persoane private.
Stabilitatea raporturilor contractuale
Respectarea contractelor contribuie la securitatea juridică și stabilitatea circuitului civil. Persoanele trebuie să poată încheia raporturi juridice având încrederea rezonabilă că obligațiile asumate vor fi respectate sau că, în cazul neexecutării, vor exista remedii juridice efective.
Această stabilitate nu înseamnă însă imutabilitatea absolută a contractului. Contractul rămâne supus normelor imperative, mecanismelor legale de modificare sau încetare și regulilor destinate protejării intereselor legitime ale părților și societății.
Pentru justițiabil, analiza principiului presupune câteva întrebări practice: există un contract valabil? care sunt obligațiile asumate? a intervenit neexecutarea? există un temei legal sau contractual pentru modificare ori încetare? ce remediu poate fi exercitat?
Prin urmare, pacta sunt servanda exprimă regula potrivit căreia contractul încheiat legal trebuie respectat și executat, iar abaterea de la obligațiile asumate este posibilă numai în condițiile prevăzute de contract sau de lege.