Repararea prejudiciilor

Acordăm asistență juridică completă persoanelor care au suferit prejudicii materiale și/sau morale în urma unor fapte ilicite, indiferent de natura litigiului civil, penal, administrativ, contravențional. Analizăm în detaliu circumstanțele cauzei, identificăm fapta prejudiciabilă, legătura de cauzalitate și vinovăția, stabilind temeiul legal al răspunderii juridice. Intervenim atât extrajudiciar, cât și în fața persoanelor responsabile, autorităților publice […]
Mai mult

Încasarea creanței

Încasarea creanței constă în demersul juridic prin care titularul unui drept de creanță – creditorul – solicită executarea obligației asumate de debitor, constând de regulă în plata unei sume de bani. Această procedură poate fi inițiată pe cale amiabilă (prin notificări, mediere sau acorduri de plată) sau pe cale judiciară, inclusiv prin introducerea unei cereri […]
Mai mult

Partajarea proprietății comune

Partajarea proprietății comune este o procedură civilă prin care bunurile dobândite în coproprietate sunt repartizate între persoane care au investit în comun – fie că este vorba despre soți sau foști soți, concubini, membri ai familiei ori alte persoane civile. Această procedură este reglementată de Codul civil al Republicii Moldova, în special prin dispozițiile referitoare […]
Mai mult

Asistență Juridică pentru Cetățeni Exploatați Electoral

„Asistență juridică pentru Cetățeni Manipulați Electoral” este o inițiativă de interes public, destinată sprijinirii persoanelor vulnerabile care, în contextul alegerilor electorale devin victime ale manipulării, promisiunilor eronate și exploatării electotale din partea actorilor sau entităților politice, precum și  grupurilor criminal organizare în interes politic. Proiectul răspunde unei realități sistemice față de aceste persoane, consumatori electorali, […]
Mai mult