20 februarie 2025
Medierea garantată de stat reprezintă servicii de mediere gratuite, acordate în sistemul național de asistență juridică garantată de stat, în cauzele penale, contravenționale și civile, în condițiile Legii cu privire la asistența juridică garantată de stat, Legii cu privire la mediere și Regulamentului privind acordarea serviciilor de mediere garantată de stat. Astfel, medierea garantată de […]
16 ianuarie 2025
Mediatorii din cadrul Biroului Asociat de Mediatori „Paciurca & Partenerii” acordă servicii de mediere persoanelor fizice și juridice implicate în soluționarea litigiilor civile privind: partajarea proprietății comune Medierea reprezintă o modalitate primară de soluționare amiabilă a litigiilor, dintre două sau mai multe persoane, cu asistența unui sau mai multor mediatori atestați, care implică părțile într-o discuție […]
16 ianuarie 2025
Mediatorii din cadrul Biroului Asociat de Mediatori „Paciurca & Partenerii” acordă servicii de mediere persoanelor fizice și juridice implicate în soluționarea litigiilor civile privind: restituirea datoriilor, creanțelor civile, etc. Medierea reprezintă o modalitate primară de soluționare amiabilă a litigiilor, dintre două sau mai multe persoane, cu asistența unui sau mai multor mediatori atestați, care implică părțile […]
16 ianuarie 2025
Mediatorii din cadrul Biroului Asociat de Mediatori „Paciurca & Partenerii” acordă servicii de mediere persoanelor fizice și juridice implicate în soluționarea litigiilor civile privind: exercitarea contractelor; neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor Medierea reprezintă o modalitate primară de soluționare amiabilă a litigiilor, dintre două sau mai multe persoane, cu asistența unui sau mai multor mediatori atestați, […]