23 februarie 2025
Biroul Asociat de Avocați „Paciurca & Partenerii” desfășoară activități de investigare independentă, ca spectru al serviciilor juridice, în scopul colectării informației și probelor materiale necesare pentru apărarea drepturilor și reprezentarea intereselor clienților. Fie că este vorba de investigarea unui litigiu civil, penal sau de altă natură, echipa noastră de specialitate combinată experiența juridică cu metode avansate de investigație […]
20 februarie 2025
Medierea garantată de stat reprezintă servicii de mediere gratuite, acordate în sistemul național de asistență juridică garantată de stat, în cauzele penale, contravenționale și civile, în condițiile Legii cu privire la asistența juridică garantată de stat, Legii cu privire la mediere și Regulamentului privind acordarea serviciilor de mediere garantată de stat. Astfel, medierea garantată de […]
9 februarie 2025
Protecția drepturilor consumatorilor este o prioritate în cadrul serviciilor noastre de asistență juridică. Ne dedicăm asigurării respectării drepturilor consumatorilor în raport cu furnizorii de bunuri și servicii, oferindu-le sprijin juridic pentru soluționarea problemelor și obținerea unor soluții echitabile. Prin abordarea noastră personalizată, ne asigurăm că fiecare client primește asistență profesionistă pentru a-și proteja interesele. Servicii […]
9 februarie 2025
Într-o lume globalizată, respectarea drepturilor cetățenilor străini este esențială pentru asigurarea unei conviețuiri armonioase și a unei integrări eficiente în societate. Serviciile noastre de asistență juridică sunt dedicate protejării și promovării drepturilor cetățenilor străini, oferind asistență juridică specializată și soluții practice pentru gestionarea provocărilor legale specifice. Servicii oferite: Regimul juridic al cetățenilor străini: Consiliere privind […]