Prejudiciul cauzat prin infracțiune

În termenii CtEDO, prejudiciul se exprimă prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul material și/sau moral suferit. Cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit astfel încât acesta să aibă efecte compensatoriu şi nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru autorii daunelor, şi nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor.

În cauza din Jurisprudența CtEDO, Ernst c. Belgiei (15 iulie 2003), Curtea a statuat, în principiu că, atunci când victima unei infracţiuni se constituie parte civilă în procesul penal, aceasta semnifică introducerea unei cereri în despăgubiri. Chiar dacă ea nu a cerut, în mod expres, repararea prejudiciului suferit. Prin dobîndirea calităţii de parte civilă în procesul penal, ea are în vedere nu numai condamnarea penală a autorului infracţiunii, ci şi repararea pecuniară a prejudiciului pe care l-a suferit.

Articolul 41 CtEDO definește noțiunea de “Reparație echitabilă” și se aplică atât pentru prejudicii materiale, cât și morale. Curtea repetă că, Convenția trebuie interpretată și aplicată în așa fel, încât să garanteze drepturi care sunt practice și eficiente. Astfel, odată ce forma principală de reparație pe care o poate ordona Curtea este compensația pecuniară, aceasta trebuie neapărat făcută.

Conform art. 219, alin. (4), art. 220, alin. (3), art. 387, alin. (1) din Codul de procedură penală, art. 1423 Cod civil, la evaluarea cuantumului despăgubirilor materiale a prejudiciului moral, instanţa de judecată ia în considerare suferințele fizice ale victimei, etc. Hotărârea privind acţiunea civilă se adoptă în conformitate cu normele dreptului civil. Odată cu sentinţa de condamnare, instanţa de judecată, apreciind dacă sunt dovedite temeiurile şi mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite acţiunea civilă, în tot sau în parte, ori o respinge. Mărimea compensației pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcție de caracterul şi gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiție a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate. Caracterul şi gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanţa de judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate.