Administrarea echitabilă a probelor
Administrarea echitabilă a probelor constituie o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Convenția nu stabilește un sistem propriu de admisibilitate a probelor, această materie aparținând în principal dreptului intern, însă impune ca obținerea, prezentarea, contestarea și aprecierea probelor să nu compromită echitatea procedurii în ansamblu.
Egalitatea armelor presupune ca fiecare parte să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza și probele în condiții care să nu o plaseze într-un dezavantaj substanțial față de partea adversă. Instanța trebuie să mențină un echilibru procesual real, atât în accesul la materialul probator, cât și în posibilitatea contestării acestuia.
Principiul contradictorialității garantează dreptul părților de a cunoaște și de a comenta probele, observațiile și documentele susceptibile să influențeze soluția instanței. O probă importantă nu trebuie utilizată împotriva unei părți fără ca aceasta să fi avut posibilitatea efectivă de a lua cunoștință de ea și de a-i contesta conținutul, autenticitatea sau valoarea probatorie.
Instanțele naționale apreciază, în principiu, pertinența, utilitatea și forța probelor, însă această competență trebuie exercitată în mod compatibil cu dreptul la apărare. În special, atunci când o expertiză sau un alt mijloc de probă poate avea o influență determinantă asupra soluției, părțile trebuie să poată formula observații și să îl conteste efectiv. În cauza Mantovanelli c. Franței, imposibilitatea de a comenta efectiv o expertiză esențială a fost considerată contrară art. 6 § 1.
În materia probelor obținute ilegal, CtEDO nu verifică în mod abstract legalitatea fiecărui mijloc de probă, ci caracterul echitabil al procedurii în ansamblu. Sunt relevante natura încălcării, posibilitatea persoanei de a contesta proba, autenticitatea și fiabilitatea acesteia, precum și importanța pe care proba a avut-o pentru soluția pronunțată.
O probă obținută prin încălcarea dreptului la viață privată ori prin nerespectarea unor norme interne nu determină automat încălcarea art. 6. Instanța trebuie să verifice dacă drepturile apărării au fost efectiv respectate și dacă utilizarea probei a afectat echitatea procesului. Acest principiu este ilustrat, între altele, de cauza Schenk c. Elveției.
Un regim mult mai strict se aplică probelor obținute prin încălcarea art. 3 din Convenție. Utilizarea în proces a declarațiilor obținute prin tortură, tratamente inumane sau degradante compromite caracterul echitabil al procedurii, iar probele materiale obținute direct prin tortură nu pot fundamenta procesul penal.
În aprecierea echității sunt relevante și calitatea și fiabilitatea probei, împrejurările în care aceasta a fost obținută, posibilitatea verificării sale și influența exercitată asupra rezultatului procesului. Cu cât proba este mai importantă pentru stabilirea vinovăției sau pentru soluționarea litigiului, cu atât garanțiile procedurale trebuie să fie mai efective.
Administrarea probelor trebuie, astfel, să asigure nu numai respectarea formală a regulilor procedurale, ci și posibilitatea reală a părților de a cunoaște, verifica, combate și comenta materialul probator pe care instanța intenționează să își întemeieze hotărârea.
Repere CtEDO: Schenk c. Elveției – utilizarea probelor obținute nelegal și aprecierea echității în ansamblu; Jalloh c. Germaniei [MC] – probe obținute prin constrângere și încălcarea art. 3; Gäfgen c. Germaniei [MC] – efectul probelor obținute prin rele tratamente asupra echității procesului; Mantovanelli c. Franței – dreptul efectiv de a comenta și contesta o expertiză determinantă.