Asistență juridică privind amânarea încorporării în serviciul militar în termen

În cazul în care persoana este citată la Centrul Militar Teritorial pentru clarificarea situației militare, iar aceasta își continuă studiile sau urmează să fie încadrată într-o instituție de învățământ, este important ca situația să fie documentată corect și prezentată în fața Comisiei de recrutare-încorporare printr-o cerere motivată juridic.

Legea nr. 1245/2002 cu privire la pregătirea cetățenilor pentru apărarea Patriei prevede posibilitatea amânării încorporării în serviciul militar în termen, inclusiv în legătură cu necesitatea continuării studiilor. Comisia de recrutare-încorporare este obligată să examineze nivelul de studii, situația personală a recrutului și actele prezentate, urmând să adopte o hotărâre legală și motivată.

Serviciul juridic include consultarea persoanei, analiza ordinului de chemare, stabilirea temeiului legal pentru amânare, perfectarea cererii către Centrul Militar Teritorial, cu formularea solicitării privind amânarea încorporării în serviciul militar și comunicarea actului administrativ emis. În caz de refuz neîntemeiat, actul poate fi contestat în condițiile Codului administrativ, pentru apărarea dreptului la educație și a dreptului la o procedură administrativă echitabilă.