Dreptul la timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării
Dreptul la timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării este garantat de art. 6 § 3 lit. b) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Persoana acuzată trebuie să beneficieze de condiții reale care să îi permită să își organizeze apărarea și să invoce efectiv argumentele și probele susceptibile să influențeze soluția cauzei.
Noțiunea de „timp necesar” nu presupune un termen fix aplicabil tuturor cauzelor. Caracterul adecvat al timpului acordat se apreciază în funcție de circumstanțele concrete ale procedurii.
Sunt relevante, în special, natura și complexitatea cauzei, volumul materialelor dosarului și etapa procesuală. Trebuie avută în vedere și situația practică a avocatului, căruia nu i se poate pretinde, în mod nerezonabil, să își abandoneze toate celelalte obligații profesionale pentru o singură cauză.
Apărarea trebuie să beneficieze de timp suplimentar atunci când apar împrejurări care impun adaptarea strategiei procesuale. Este cazul, de exemplu, al modificării acuzației, prezentării unor probe noi de către acuzare ori schimbării semnificative a concluziilor unui expert.
Necesitatea soluționării cauzelor cu celeritate nu poate justifica un proces excesiv de grăbit care împiedică pregătirea efectivă a apărării. Respectarea termenului rezonabil trebuie conciliată cu respectarea integrală a drepturilor procesuale ale persoanei acuzate.
Prin „înlesnirile necesare” se înțeleg mijloacele practice care permit pregătirea efectivă a apărării. Acestea pot include accesul la materialele relevante ale dosarului, studierea probelor, posibilitatea de a lua notițe și de a obține copii ale documentelor necesare, precum și pregătirea cererilor, obiecțiilor și probelor apărării.
Persoana care se apără singură trebuie să beneficieze de acces efectiv la dosar. Refuzul accesului numai pentru motivul că acuzatul a ales autoapărarea poate afecta substanța dreptului la apărare.
Pentru exercitarea efectivă a apărării, persoana nu trebuie împiedicată să obțină copii ale documentelor relevante, să ia notițe și să utilizeze materialele dosarului în pregătirea poziției sale procesuale.
Dreptul de acces la dosar nu este însă absolut. Anumite informații pot fi restricționate pentru protejarea drepturilor altor persoane ori a unui interes public important, dar numai atunci când limitarea este strict necesară și este însoțită de garanții procedurale suficiente.
În asemenea situații, procedura trebuie să respecte, în cea mai mare măsură posibilă, contradictorialitatea și egalitatea armelor, iar instanța trebuie să asigure mecanisme capabile să compenseze dezavantajul creat apărării.
Nedivulgarea unor probe care pot exonera persoana acuzată ori determina reducerea răspunderii sau a pedepsei poate afecta grav posibilitatea pregătirii apărării și echitatea procedurii.
Înlesnirile necesare includ și posibilitatea consultării cu avocatul. Comunicarea dintre persoana acuzată și apărătorul său reprezintă un element esențial al pregătirii cauzei și trebuie să poată avea loc în condiții care permit transmiterea liberă și, în principiu, confidențială a instrucțiunilor.
Atunci când apărarea consideră că timpul acordat este insuficient, aceasta trebuie, în mod normal, să solicite amânarea sau suspendarea procedurii, pentru a permite instanței să remedieze situația înainte ca aceasta să afecteze echitatea procesului.
Scopul garanției nu este acordarea unor facilități pur formale, ci asigurarea posibilității reale a apărării de a cunoaște cauza, de a analiza materialul probator, de a-și pregăti poziția și de a influența efectiv rezultatul procedurii.
Repere CtEDO: Can c. Austriei – posibilitatea organizării efective a apărării; Gregačević c. Croației – aprecierea timpului în funcție de complexitatea și etapa cauzei; Foucher c. Franței – accesul la dosar al persoanei care se apără singură; Öcalan c. Turciei [MC] – acces tardiv la un dosar amplu și complex; Moiseyev c. Rusiei – accesul la documente și posibilitatea de a lua copii și notițe.