Interdicția provocării infracțiunii
Interdicția provocării infracțiunii constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil și a principiului loialității administrării probelor. Autoritățile nu pot determina o persoană să comită o infracțiune pe care, în lipsa intervenției lor, aceasta nu ar fi săvârșit-o.
Utilizarea investigatorilor sub acoperire, a informatorilor sau a altor tehnici speciale de investigație este permisă, însă numai în limite clar stabilite și însoțită de garanții împotriva abuzului. Autoritățile pot investiga și documenta o activitate infracțională existentă, dar nu o pot crea artificial.
Criteriul material al provocării urmărește să stabilească dacă autoritățile au rămas în esență pasive sau au exercitat o influență determinantă asupra persoanei. Sunt relevante existența unor suspiciuni obiective anterioare, inițiativa contactului, insistența după un refuz, presiunile exercitate ori oferirea unor avantaje neobișnuite.
Diferența esențială dintre investigarea legitimă și provocare privește originea intenției infracționale. În primul caz, autoritățile descoperă și documentează o intenție sau activitate preexistentă; în al doilea, intervenția lor determină ori stimulează decisiv comiterea faptei.
Criteriul procedural obligă instanța să examineze efectiv orice susținere credibilă privind existența provocării. Examinarea trebuie să fie contradictorie, completă și concludentă, iar simpla invocare formală a dreptului la apărare sau a egalității armelor nu este suficientă.
Atunci când apărarea prezintă indicii plauzibile de provocare, acuzării îi revine sarcina de a demonstra că provocarea nu a existat. Instanța trebuie să verifice motivele declanșării operațiunii, conduita agenților și informatorilor, autorizarea măsurii și materialele relevante ale acesteia.
Probele obținute prin provocarea polițienească nu pot fi utilizate pentru fundamentarea unei condamnări și trebuie înlăturate din proces. Dacă, după excluderea lor, celelalte probe nu permit demonstrarea acuzației potrivit standardului aplicabil, consecința poate fi achitarea ori o altă soluție prevăzută de lege.
Interdicția se aplică indiferent de gravitatea infracțiunii investigate, inclusiv în materia corupției, traficului de droguri sau criminalității organizate. Interesul public în combaterea criminalității nu poate justifica obținerea unei condamnări prin crearea artificială a comportamentului infracțional.
Repere CtEDO: Teixeira de Castro c. Portugaliei – delimitarea infiltrării de provocare; Ramanauskas c. Lituaniei [MC] – definiția provocării și sarcina acuzării; Bannikova c. Rusiei – criteriul material și controlul procedural efectiv al acuzației de provocare.